Adauga o unitate de cazare sau o afacere pe site
Moneda:
Limba:
Cazare pensiuni » Evenimente » Conferința de motivare antreprenorială Alba Iulia 360. Comunicat de presă
Cont turist | Cont afacere
Evenimente
27 iul 2018 10:45

Conferința de motivare antreprenorială Alba Iulia 360. Comunicat de presă

 

Conferința proiectului „Alba Iulia 360” a reunit in 25 iulie 2018, persoane din cinci dintre cele mai defavorizate comunități din municipiu, oficiali ai primăriei și oameni de afaceri. Cei peste 160 de  participanți au căutat împreună cele mai potrivite soluții de afaceri pentru a dinamiza comunitățile Zgura, Partoş, Trandafirilor, Barbu Lăutaru, Ciocârliei-Pompieri.

 

„Este un program pentru voi, un program care fără voi nu se face”, le-a spus locuitorilor din cele cinci comunități defavorizate primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care a subliniat importanța acestui proiect european derulat de primărie în parteneriat cu firme, instituții și fundații. Primarul Hava a arătat oportunitățile oferite de „Alba Iulia 360” privind completarea studiilor și angajarea, programe tip „școală după școală” pentru copii, îmbunătățirea condițiilor de locuit, asistență medicală, sprijin pentru deschiderea unei mici afaceri. „Nu trebuie să vă obişnuiţi cu sărăcia. Nu trebuie să rămâneţi săraci. Atât voi, dar mai ales tinerii și copiii voștri trebuie să aibă o șansă în plus să facă ceva”, le-a spus primarul participanților.

 

 

Moderatorul conferinței, Marius Bostan, antreprenor, co-fondator al Fundației Naționale a Tinerilor Manageri și RePatriot, fost ministru al Comunicațiilor, a subliniat aceeași temă: „Să nu crezi niciodată că dacă ești dintr-o anumită zonă nu ai nicio șansă pentru că așa îți creezi o barieră  și nu scapi de viața grea”. Și a dat exemplul său, al copilului dintr-un sat vrâncean, care a studiat în condiții grele, care s-a pregătit și care a descoperit cum „oameni care au reușit să facă o afacere au creat oportunități de dezvoltare și pentru ceilalți din comunitate.”

 

 

Viceprimarul Gabriel Pleșa a expus, pe scurt, dorința municipalității, „ca la sfârșitul acestui proiect să aveți și condiții de viață mai bune, dar și o altă perspectivă“.

 

Managerul proiectului „Alba Iulia 360”, Crina Dumitrescu, a insistat pe necesitatea perseverenței, cerându-le participanților să fie alături de experții proiectului care se află pe teren în cele cinci comunități căutând soluții individuale pentru problemele familiilor respective: „Ascultați-le sfaturile, nu așteptați recompensa imediată, ci așteptați, căci este ceva mai bun. Să fiți hotărâți să doriți să vă schimbți viața. Veți afla mijloace prin care puteți să deveniți proprii dumneavoastră angajatori, proprii dumneavoastră stăpâni. Să avem tăria să mergem până la capăt.”

 

 

Nicu Neag, responsabil de promovarea proiectului din partea Municipiului Alba Iulia, a arătat că fiecare dintre cele 560 de persoane selectate va beneficia de cel puțin două măsuri de sprijin (educaţie, servicii socio-medicale, ocupare, antreprenoriat, îmbunătățirea condiţiilor de  locuit, asistență juridică pentru reglementarea actelor personale). „Proiectul nu se limitează doar la ajutorul clasic”, a pus Nicu Neag, „ci vă provoacă să înființați afaceri și să ajungeți să vă încredeți în forțele proprii”.

 

 

Valentin Miron, președintele Fundației Naționale a Tinerilor Manageri, a prezentat în detaliu componenta antreprenorială a proiectului. Altel spus, toți pașii pe care trebuie să-i urmeze cei care vor să înființeze afaceri: de la consiliere antreprenorială, la  cursuri de inițiere în antreprenoriat și până la concursurile de planuri de afaceri. Afacerile selectate vor fi susținute prin micro-granturi de 25.000 euro. „Cum am făcut primii bani cum i-am și cheltuit” , a povestit Valentin Miron începuturile sale în afaceri. „Am înțeles că am nevoie să învăț cum să fac să țin acești bani după ce îi fac și cum să fac mai mulți bani. Fără un pic de învățătură nu se poate. Trebuie să învățați chestiile elementare ca să aveți succes. Cursurile vor fi facute față în față, cu profesor, cinci zile de curs și o zi de evaluare.”

 

 

Pe lângă sprijinul Primăriei, este necesar sprijinul comunității de afaceri către comunitățile în care aceste afaceri se deschid, a spus Viorel Ghețe, managerul BPI Management Consulting România SRL, partener în „Alba Iulia 360”.  Cursurile oferite de BPI au o importantă componentă practică.

 

 „Ne dorim să fim o punte între dumneavoastră și potențialii angajatori”, a arătat Adrian Octavian Avram, consilier al DAD Expertise SRL, partener în proiect. DAD Expertise va organiza sesiuni individuale cu acei membri din cele cinci comunități interesați de antreprenoriat pentru identificarea celor mai potrivite idei de afaceri, atât pentru persoanele în cauză, dar și pentru comunitate.

 

Evenimentul a avut o secțiune dedicată poveștilor de succes a unor antreprenori din zona Alba-Sibiu: Claudia Pilat - proprietarul agropensiunii Insula Christiana; Călin Mătieș – „autorul” Pitei de Sântimbru decalarată de ministerul Agriculturii produsul tradițional al anului în 2015 și 2017;  și Nicolae Romoșan - producătorul Cașcavalului de casă Romoșan. 

 

Importanța participării la cursurile de antreprenoriat și calendarul acestora  au fost explicate de doi dintre  trainerii acestor programe: Cristian Tatu - cadru universitar la ASE, Viorel Udma – director general al Accendo International.

 

 

În cele cinci zone defavorizate vizate de „Alba iulia 360” există un segment important de populație de etnie romă. „Indiferent de cum vă tratează cineva, de cum vă vorbește, de cum cum se uită la dumneavoastră”, le-a spus participanților, la finalul conferinței, avocatul Dezideriu Gergely, expert în non-discriminare al Asociației pentru Dezvoltare și Incluziune Socială, partener in proiect, „nu lăsați să vă dezamagească chestiunea aceasta. Sigur, te lovește, te doare, dar schimbați-o într-o motivare puternică. Să demonstrați invers. În tot ceea ce faceti urmăriți: încredere, motivare, stimă de sine și educare și auto-educare.”

 

 

 




Pentru mai multe imagini și filmări de la eveniment, vizitați pagina de Facebook a FNTM.

 

Condițiile concrete de acces în proiect, etapele ce trebuie urmate, dar și perioada în care au loc le puteți afla de la experții implicați în activitatea de recrutare: Ioana Ciornei – 0754/847955; Robert Bandi – 0751/364020; Ovidiu Boc – 0766/365725; Geanina Chirilă – 0742/522992; Camelia Crișan – 0740/487596.

 

Conferinţa de motivare antreprenorială s-a desfășurat în cadrul proiectului „Alba Iulia 360“(cod POCU/18/4/1/101639)cu o durată de 36 de luni, derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu: Liceul de Arte ,,Regina Maria" Alba Iulia, Fundația Națională a Tinerilor Manageri, Filiala de Cruce Roșie a Județului  Alba, Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba, Fundația PAEM Alba, DAD EXPERTISE S.R.L., BPI Management Consulting Romînia SRL, INTRATEST S.A., Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capitalul Uman (POCU) 2014-2020.

 

+ Toate informatiile
Doi universitari cu experienţă antreprenorială sunt traineri MICESA (Alba Iulia) Conferința „Cultura antreprenoriatului contra culturii resemnării”, 7 iunie 2018 - Alba Iulia Mureșenii sunt interesați să ia startul în business cu Start-up Urban 70 de potențiali antreprenori la conferința „Luăm STARTul ÎMPREUNĂ” de la Sibiu Proiectul ALBA IULIA 360 oferă servicii gratuite și asistență comunităților marginalizate din Alba
Incarca alt cod de control
Trimite
Vechile sate sasesti, reinsufletite de MET

Istoria Mihai Eminescu Trust este strâns legata de importanta interventie a Printului Charles de Wales din 1987 care, într-un discurs public, s-a opus planului nebunesc al regimului comunist de sistematizare a satelor.

» Mai mult
Biserica din Homorod

La baza turnului de aparare nu trebuie sa ratati vizitarea vechiului cor al bisericii, o ramasita de arta romanica, ce pastreaza valoroase picturi murale de secol XIV, din perioada in care biserica era catolica.

» Mai mult
Viscri. Satul innobilat de Printul Charles

Satenii au inceput sa-si renoveze casele vechi, a inflorit comertul cu obiecte traditionale, iar pretul imobilelor a crescut intr-un ritm ametitor.

» Mai mult
Saschiz. Biserica si cetatea.

Biserica gotica Sfantul Stefan a fost construita in 1496. Este patrimoniu UNESCO. Cetatea taraneasca de secol XIV domina de pe deal satul.

» Mai mult
Cele mai citite articole
 Ravasitul Oilor - Festivalul Branzei si al Pastramei 2012 din Bran "Ravasitul Oilor - Festivalul Branzei si al Pastramei" 2012 din Bran

Ravasitul Oilor-Festivalul Branzei si Pastramei se va desfasura inter 30 septembrie si 02 octombrie, la poalele Castelului Bran, pe Platoul „Inima Reginei ”.

27 iul 2018
Alba Iulia - orașul din România care își lansează un blog de turism oficial Alba Iulia - orașul din România care își lansează un blog de turism oficial

Alba Iulia - orașul din România care își lansează un blog de turism oficial

27 iul 2018
Festivalul Carnatilor de Plescoi 2012 din Berca Festivalul Carnatilor de Plescoi 2012 din Berca

Renumitii carnati de Plescoi, vor fi si in acest an vedetele festivalului de la Berca, organizate in perioada 06-07 octombrie. Gustosi, uscati, afumati si picanti, carnatii de Plescoi au devenit un preparat reprezentativ pentru Buzau. Carnatii de...

27 iul 2018
Turul Ciclist al Sibiului (11-14 Iulie 2013) Turul Ciclist al Sibiului (11-14 Iulie 2013)

Cu o incadrare superioara in calendarul competitiilor Uniunii Cicliste Internationale (2.1), cu echipele Pro-Continentale care intra in joc de la acest nivel, cu primele nume mari ale ciclismului european, cu faima deja

27 iul 2018
Recomandarile turistilor
Complex Turistic - Pastravaria Albota Sibiu / Sibiu si imprejurimi " Frumos concept ,peisaj pitoresc si mancare buna.Pestele este din pastravaria proprie.Mancarea este buna dar preturile sunt foarte mari. " 12 apr 2016, ivanov adrian
Pensiunea Cabana 7 Brazi Oravita / Banat " Camere "parfumate" cu un odorizant cu un miros enervant care sa ascunda mirosul de mucegai, cada de dus de la baie fara usi, tavanul de la baia... " 16 aug 2017, Gogu
Pensiunea Ana Targu Mures / Tinutul Secuiesc " Nimic bun " 20 iun 2017, I L
Cabana Sculptor Colibita / Transilvania " Foarte frumoasă deschidere către lac, atmosferă plăcută, intimă, primitoare. " 18 sep 2017, Bodea C.
Pensiunea SEPTEMBRIE Eselnita / Cazanele Dunarii " locatia este OK, natura ii ajuta " 28 iun 2016, dumitriu arina
Partenerii proiectului Intreprinzatori in Turism - Pensiuni in Romania:
Ai o pensiune? Intra in sistem Termeni si conditii Sitemap Contacteaza-ne Bijuterii Argint
© 2011-2013 CazareLaPensiune.ro - Toate drepturile rezervate
Conţinutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro
* Atentie! Acest mesaj este adresat administratorilor portalului! Pentru a contacta o unitate de cazare folositi butonul "Rezerva" sau adresa de contact a unitatii.
Trimite mesajul