Adauga o unitate de cazare sau o afacere pe site
Moneda:
Limba:
» » » » » Pensiunea Sandra
Cont turist | Cont afacere

Pensiunea Sandra

Ocna Sugatag / Maramures Cod: MM003421 Nr. camere: 12 Capacitate totala: 30 locuri Adresa: Gradinile Dumbravei nr. 1 Persoana de contact: Sandra Tivadar / Telefon: Afla numarul de telefon pentru rezervare
de la 80 RON Rezerva acum!
Pensiunea Sandra - Cazare Maramures Pensiunea Sandra din Ocna Sugatag va ofera cazare in 3 camere cu 2 locuri, 4 camere cu 3 locuri si o camera pentru 4 persoane. Camerele sunt dotate fiecare cu baie, dus si televizor. Fiecare camera ofera confort, impretind traditionalul cu modernul.
Pensiunea va asigura suplimentnar acces la piscina cu apa balneoclimaterica (sarata, calda), sauna, bucatarie, sala de mese cu masa rezervata pentru fiecare camera, terasa si barbecue.

Pensiunea functioneaza in toate anotimpurile, dispunand de incalzire proprie.
Personalul pensiunii vorbeste limbile de circulatie internationala: engleza, maghiara si germana.
Plata se poate face prin banca, posta si cash.
In pensiune sunt acceptate animalele.
Pensiunea are oferte speciale de Paste, Craciun, Ziua Indragostitilor, pentru tineri casatoriti, de 1 Mai, de Rusalii, weekend-uri la munte.
  • Facilitati
  • Metode de plata
  • Alte activitati
  • Retele de telefonie

Localizare

Localizare:
Gradinile Dumbravei nr. 1
Modalitati de transport:
autoturism, tren

Acces rutier:
Asfaltat
Starea drumurilor:
Buna
Pozitionare:
Central
Coordonate GPS:
47.7827, 23.9378

Atractii

Sporturi de iarna: 10 RON/1 Ore

Orașul Cavnic este situat într-o zonă muntoasă, la poalele munților Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic, la o altitudine între 550 și 1.050 metri, la distanța de 32 km est de municipiul Baia Mare. Cavnicul a fost pentru prima dată atestat documentar ca sat, în 1336, cu numele de Capnic. Numele său derivă de la numele râului, care la rândul său derivă din cuvântul de origine slavă „kopaonik”, care înseamnă „a săpa”. Mineritul în zonă datează din perioada romană. Orașul a fost distrus de otomani în 1460 și de tătari în 1717. Tot în decursul secolului XVIII a suferit de epidemii de ciumă și holeră. Abia spre sfârșitul secolului a început să se refacă. În 1761 s-a înființat judecătoria minieră locală și în 1763 s-a emis prima concesiune minieră, care deschidea dezvoltarea exploatărilor miniere. Cavnicul a fost declarat oraș la 17 februarie 1968. În anii '70 s-a dezvoltat într-un ritm accelerat. În 2001 și 2003 s-au amenajat două pârtii de ski, la „Icoana” și "Roata", moteluri, case de oaspeți și un hotel, într-un demers de a dezvolta potențialul turistic al zonei.

Turism ecumenic: 5 RON/2 Ore

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. În anul 1935, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Rițiu, care era și profesor de română și latină, Stan Ioan Pătraș a realizat partea verticală a crucilor ceva mai lat, cu loc pentru epitaf. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt o descriere a motivului morții.

Turism ecumenic: 5 RON/3 Ore

Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia, este un lăcaș de cult ortodox, din jud. Maramureș. Aceasta se află sub oblăduirea canonică a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Este situată în „Țara Lăpușului”, în partea de sud a județului Maramureș, la o distanță de cca. 50 km de orașul Baia Mare și 43 km de orașul Dej. Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia a luat ființă în anul 1923. Ctitorul ei este Nicolae Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se găsește astăzi mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. Astfel, în 1923, Nicolae Gherman a construit o bisericuță din piatră și cărămidă, care avea dimensiunile: 17,80 m lungime, 5,70 m lățime, 13 m înălțime și o casă monahală. În 1926 mănăstirea a fost sfințită de către episcopul Nicolae Ivan al Clujului în prezența a peste 1000 de credincioși, luând naștere „primul așezământ de acest fel” în Ardealul alipit. Lăcașul a rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu în deal. Din 1965-1970 când s-a introdus curentul electric s-au construit: „Casa de stejar”(1965), „Casa stăreției”(1969-1970), „Casa cu paraclis”(1973-1976) - în care se găsește și biblioteca, una dintre cele mai mari comori din zonă a cărui ctitor este P.S. Justinian, „Casa Poetului”(1978-1980), „Altarul de vară”(1983), „Poarta maramureșeană”(1988), „Casa Albă”(1989-1992), „Muzeul”. După 1990 obștea mănăstirii condusă de tânărul stareț Justin Hodea ajunge la peste 25 de viețuitori, motiv pentru care se dorește construirea unei biserici mult mai mare. În 1996, vechea bisericuță este demolată, iar pe locul ei se construiește o noua biserică. Arhitectul noii construcții este Dorel Cordoș, iar inginerii de rezistență Alexandru și Gelu Zaharia. Elementele definitorii ale noii construcții sunt: biserica chivot este sub formă de cruce, cu pridvor brâncovenesc în față și un singur turn cupolă ce conține elemente moldovenești. Are o înălțime de 48 m la bază și o lungime de 22 m, iar la subsol se găsește paraclisul catacombă. În 2001, se construiește o poartă de intrare la sat și se ridică o biserică și o casă din lemn.

Altele: 40 RON/6 Ore

Din anul 2000 circulă regulat pe Valea Vaserului trenuri cu abur pentru turişti. Sezonul începe primăvara şi se sfârşeşte toamna. Zilele de funcţionare şi ora de plecare sunt prezentate detailat în mersul trenurilor. Trenurile turistice urcă până la staţia Paltin (km 21,6), aproximativ două ore depărtare de Vişeu de Sus, acolo unde s-a amenajat un loc plăcut pentru popas. Până la întoarcerea trenului, în Paltin, turiştii pot să îşi petreacă puţin timp în natură, să facă un picnic sau să admire panorama de pe platforma amplasată pe stânca din apropiere. În Paltin există servicii de catering cu o ofertă de mâncare diversificată.

Altele: 1 RON/4 Ore

Viata pe Iza, raul verde-albastrui al Maramuresului De ce exact Iza? La prima vedere Iza poate parea un rau oarecare, realitatea este insa totalmente diferita! Iza sa pastrat un rau superb; nu de parca celelalte rauri ar fi fost diferite candva, dar multe cursuri de pe la noi au avut nesansa ca industrializarea glorioasa sa le pompeze pline de compusi toxici, sa le umple de otrava. Din fericire, in bazinul Izei nu exista surse majore de poluare: nu exista vreo platforma industriala, zona miniera, hidrocentrala/ lac de acumulare etc, de aceea Iza pastreaza o biodiversitate foarte ridicata. Ce trebuie vazut? Daca dorim sa ne facem o imagine despre Iza, trebuie sa cunoastem caracteristicile geomorfologice generale, aspecte legate de scurgere, habitatele acvatice si biodiversitatea caracteristica, interactiunea dintre om si restul naturii, posibilitatile de utilizare durabila a resurselor sau irationala devastare a lor. Situare generala. Cu izvoarele in nord-vestul muntilor Rodnei, adunandu-si apele din muntii Rodnei, Tibles, Gutai, Ignis si din Dealurile Maramuresului, Iza are un bazin hidrografic ce acopera 1.303 kmp, lungimea cursului fiind de 83 km. Iza se varsa in Tisa la nord-vest de Sighet. Biodiversitatea din Tisa si Iza sunt in legatura permanenta, existand spre exemplu miscari ale pestilor din Iza in Tisa si invers, iar in cazul poluarilor si mortalitatii (in Tisa, sa zicem din cauza scurgerilor din minele zonei Borsa), exista posibilitatea repopularii naturale a habitatelor afectate. Geomorfologie. O scurta schita a geomorfologiei bazinului Izei este necesara pentru a ne face o imagine despre zona. Valea Izei s-a individualizat de-a lungul axei unui golf din Pliocen. Sectorul superior, denumit Culoarul Sacel-Salistea de Sus, este situat la altitudinea de 500-600 m si este sapat in formatiuni oligocene. La Sacel, Rozavlea (Culoarul Rozavlea, 330-380 m altitudine), Stramtura si Oncesti exista ingustari ale vaii, iar la Salistea, Dragomiresti (depresiunea Dragomirestilor, la altitudinea de 400-420 m), Barsana si Vadul Izei exista zone largite de forma unor bazinete. In partea inferioara a Piemontului Mara-Sapanta s-a individualizat Culoarul Mara, iar in Piemontul Gutaiului se observa bazinetul Brebului. Iza prezintã 3 terase mai dezvoltate, acestea pot fi urmarite in amonte pana la Budesti si Barsana. Intre valea Izei si cea a afluentului sau, Mara, se profileaza Podisul Sugatagului, la 507 m altitudine medie, unde se exploatau depozitele de sare acumulate in axa anticlinalului. Dizolvarea sarii in apele infiltrate in camerele de extractie a produs prabusirea tavanelor vechilor saline, generand cuvete lacustre, acum existand lacuri de diferite dimensiuni, unele foarte mari, marginite de alunecari de teren si un relief haotic. Hidrografie. Iza dreneaza un bazin de 1.303 kmp, avand izvoarele in nord-vestul Muntilor Rodnei, in zona Batrana, cu altitudinea varfului la 1.380 m. Se varsa in Tisa la nord-vest de Municipiul Sighetu Marmatiei, la o altitudine de 268 m. Comparativ cu Viseul, Iza este mai inaltata in cursul ei superior, pana la Dragomiresti, si mai joasa pe cursul inferior. Dintre afluentii sai, mai importanti sunt Baicu, Slatina, Ieudul, Botiza, Slatioara, iar cel mai mare este Mara. Mara are un curs de circa 40 km lungime, izvorand la 1.040 m altitudine in Muntii Ignis, adunand ape din Muntii Gutai si Ignis de pe un bazin de 406 kmp, iar apoi se varsandu-se in Iza la o altitudine de 281 m, la Vadu Izei. In bazinul Mara s-au format intinse piemonturi de acumulare, de fund de vale. Unul din afluentii Marei, paraul Brazilor traverseaza pe circa 700 m Cheile Tatarului, o vale ingusta cu pereti stancosi de cativa zeci de metri, sapata regresiv de apele paraului. Cel mai important afluent de dreapta, dinspre est, al Izei, este Ronisoara (sau Rona), care are 22 km lungime, un bazin de 92 kmp si se varsa in Iza la sud de municipiul Sighetu Marmatiei. In bazinul Izei, media precipitatiilor anuale este intre 853 si 1350 mm. Iza are un debit mediu la varsare de 16,3 mc pe secunda. Cea mai mare scurgere se produce primavara, in aprilie, eventual si in mai, cand cu ocazia apelor mari produse de topirea zapezilor montane se scurge circa 40 % din volumul scurgerii anuale. Iarna se scurg 25 % din volumul anual. Vara si toamna, debitul este mic. Datorita vitezei mai mici de curgere a apei, comparativ cu Viseul, pe Iza podul de gheata se mentine mai mult, circa 22 de zile la Sacel si circa 40 de zile pe cursul inferior. In anii gerosi podul de gheata se poate mentine mai mult, maximul inregistrat fiind de 101 zile cu pod de gheata la Vadul Izei. Temperaturile maxime au fost de 27,5 grade C pe Mara, la Vadul Izei, ºi 29,5 grade C la Sacel, in valea Izei. Cursul inferior al Izei. O imagine generala. Pe langa Sighet, trec toate apele adunate din acesti 1.303 kmp. Iza, ca un rau salbatic ce este, nefragmentat de baraje, pulseaza in ritmul anotimpurilor, aratandu-ne permanent alta din nenumaratele-i fete. Imi place sa ma plimb pe malurile sale. Inca din copilarie veneam cu prietenii, «inarmati» cu binocluri care ne «aduceau» detaliile interesante, care ne faceau sa fim aproape de toate pasarile zonei. In dimineti cu lumina invioratoare, este fascinant sa privesti picajul fulgerator al chirelor de balta (Sterna hirundo), ce par niste sageti albe aruncandu-se dupa peste. Este imbucurator sa vezi cate-o nestemata verde-albastrui, rapid zbuartoare, un pescarus albastru (Alcedo atthis) scotand tipete stridente deaspra apei. Sau cand de langa tine se ridica exploziv rate salbatice (Anas sp), macanind suparate ca au fost deranjate in linistea care era numai a lor. Si tot plimbandu-te, observi urme de vidra (Lutra lutra) imprimate in namol, ori starci cenusii (Ardea cinerea) sau rar starci purpurii (A. purpurea) stand la panda pe malul apei. Berze (Ciconia ciconia) plimbandu-se fin prin faneata umeda, si broaste nenumarate oracaind in cor seara-de-seara, si pesti in grupuri alunecand in apa transparenta. Nagati (Vanellus vanellus) si gaste salbatice (Anser sp), hereti (Circus sp) si uligani pescari (Pandion haliaetus), egrete (Egretta sp) si cocori (Grus grus), cormorani (Phalacrocorax carbo) si lebede (Cygnus olor), lisite (Fulica atra) si gainuse de balta (Galinula chloropus), picioroange variate si numeroase specii de rate salbatice apar pe aici in peregrinarile lor eratice sau in pasajele lor regulate din toamna si primavara. Aparitia lor, chiar daca este scurta, imbogateste diversitatea experientelor pe care le poti avea de-a lungul plimbarilor linistite in lungul Izei. Realmente este superb, daca ai norocul sa iti poti deschide sufletul, daca poti asculta, privi si mirosi lumea care te inconjoara, lumea vie fascinanta aflata la cateva sute de metri de casa in care locuiesti. Apa si anotimpurile sale. Vara, in lunile cele mai calde, Iza pare uneori doar «o gluma», un fir de apa ce se scurge clipocind linistit, serpuieste pe fundul unei albii largi, prin meandre printre prundisuri; in multe locuri vezi prin transparenta apei pietrisul de pe fund; in unele zone pare ca raul este transformat intr-o serie de lacuri cu apa verde-translucida, aflata de-abia in miscare. La topirea zapezilor, primavara, perioada ce se suprapune cu ploi frecvente si mari, apele Izei (si ale Tisei) cresc enorm, iesind din albie si acoperind zona inundabila, pana unde relieful le permite. Puhoaie brun-roscate-negricioase, se prabusesc ametitor dinspre munti, carand trunchiuri de arbori sau orice prind in cale. Navalesc in afara albiei, inunda arii din ce in ce mai extinse. Daca te uiti la vartejurile colcainde si valurile ce salta inspumate, furibunde rupand maluri si tragand dupa ele orice le cade in cale, iti dai seama cat de neplacut ar fi acum sa fi in apa. Sighetul este aparat in mare parte de apele Izei (si Tisei) printr-un dig inalt de vreo 3,5 metri. Ca si Tisa, Iza in sectorul sau de la marginea orasului are o oarecare libertate de miscare, dar apele sunt totusi constranse sa curga pe unde oamenii au hotrat ca ele trebuie «fixate». Pe cand in trecutul pre-civilizatiei se intindeau revarsate peste tot, acum se zbat incatusate intre diguri. In zbaterea aceasta, in sectoarele indiguite viteza apei creste, vartejuri impresionante rod malurile, arbori batrani raman fara solul in care au trait sute de ani, si sunt purtate spre alte taramuri fara drept de replica, smulse de apele puhoaielor de primavara. In urma cu cativa ani, parca in 2001, pana si puternicul dig de aparare de pe langa Iza era sa fie strapuns de ape. Desi de la fundul albiei pana la nivelul zonei inundabile sunt vreo 3-4 metri, iar digul are inca pe-atat, rezultand deci o diferenta de nivel destul de semnificativa, plus ca apele mari se pot revarsa pe o sectiune relativ larga, mai ales spre zonele opuse localitatii, totusi puterea viiturii a fost atat de mare, incat a reusit sa «muste» din digul acoperit cu dale mari de piatra. Odata gasita o bresa, odata eroziuna inceputa, procesul evolua accelerat, si nu le trebuia mult timp ca apele sa treaca dincolo, pe unde curgeau candva libere, sute si mii de ani, zeci de mii de ani la fiecare revarsare de primavara. Acum insa pe diguri stau oameni care lupta cu apele, nu lasa raul sa inunde casele, strazile, magazinele, scolile. Pentru a le opri, noaptea au fost aduse placi de beton dintr-un bloc de locuinte dezmembrat, pentru a stopa cumva inundarea masiva a zonelor locuite ale Sighetului. La lupta cu secundele si cu apele descatusate, a fost prezent pana si Ministrul Mediului de la data respectiva. Paduri mai putine: viituri si secete? Odata aproape secat, odata napustindu-se vijelios si rupand totul in cale, Iza nu mai este cea de odinioara. Pe vremurile cand bazinul de colectare ale apelor sale era mai bine impadurit, cand taierile masive de padure erau exceptia si nu regula, evident ca topirea zapezilor de primavara nu era atat de brusca, iar vara izvoarele din paduri umbroase dadeau apa mai multa, extremele erau mai temperate. Si in zilele noastre, impaduririle ar putea ajuta revenirea spre ‘normal’, iar daca defrisarile vor continua, si schimbarile climatice vor aduce mari ploi, atunci extremele vor creste si mai mult; atunci nici betoane din blocuri dezmembrate si nici ministrii-ministrilor in persoana nu vor mai putea opri puhoaiele care vor intra masiv peste oameni, peste noi. Iza lasata sa curga... ? La poalele Dealului Solovan, cursul sinuos-meandrat al Izei trece azi pe la marginea uriasei zone candva inundabile, care se intindea pe toata aria din zona de confluenta a Izei cu Tisa. Secole de crestere/ dezvoltare a Sighetului au dus la excluderea apelor din zona locuita care devenea din ce in ce mai extinsa, astfel ca acum digurile ne apara de revarsarea nedorita a apelor, atat dinspre Iza cat si dinspre Tisa. La ora actuala, cursul inferior al Izei isi are culoarul pe care poate avea o oarecare miscare intre baza Dealului Solovan si digurile situate de partea opusa a raului, diguri cand mai apropiate cand mai indepartate de baza dealului. Uneori exista diguri pe ambele parti ale cursului, cum este zona Valea Cufundoasa. Dar evident ca «lucrarile» care apara ariile periurbane, sunt mult mai ‘simbolice’ iar apele inunda zonele respective cu o regularitate aproape anuala. Dintre casele din zona (fosta?) inundabila, multe devin inundate, scapa doar cele care sunt pe promontorii de la baza Solovanului. In sectorul inferior al Izei, cuprins intre Vadul Izei si confluenta cu Tisa, exista 5 poduri de beton, un pod suspendat pe cabluri si 2 poduri metalice de cale ferata, care fac posibil accesul relativ facil intre aria urbana si cartierele periurbane ale Sighetului, situate de partea cealalta a raului: Valea Sugau, Valea Cufundoasa, Dealul Cetatii, Campul Negru si Iapa. La viituri, apele acopera terenuri agricole, dar aduc si viata noua in laculete izolate, in balti si mlastini ce sunt un paradis al broastelor si tritonilor, al serpilor de casa si a ratelor salbatice, dar si al tantarilor si lipitorilor. In anii copilariei, petrecuti la Sighet, aveam sansa sa fim inconjurati de natura. Locurile cele mai indragite de noi erau Balta lui Muresan/ Tisa, apoi cursul Izei de pe langa oras, si Dealul Solovan ce se continua cu platoul vulcanic inaltat al Muntilor Ignis. Sighetul inconjurat de ape. Municipiul Sighetu Marmatiei este o localitate inconjurata de apele Tisei, Izei si Ronisoarei. In limba maghiara, «Sziget» inseamna insula, probabil provenind din ideea ca in trecut locul era inconjurat de apele revarsate in campia inundabila din zona de confluenta a acestor rauri. Deoarece Tisa reprezinta frontiera de stat si accesul este «altfel», ramane ca Iza sa fie raul sighetenilor. Sectorul inferior al Izei, intre localitatea Vadu Izei si confluenta Izei cu Tisa este un segment de cca. 10 km, o zona de curs mijlociu unde caderea este de 1,6 m/km; debitul mediu al Izei, dupa ce primeste apele Marei la Vadu Izei, este de 16 mc/ secunda, iar la varsarea in Tisa, debitul mediu ajunge la 16,3 mc/s. Habitatele Izei inferioare. Este interesant de constatat cum pe segmentul sau inferior, pe langa Sighet, unde apele sale sunt cele mai mari, Iza prezinta diferite aspecte. In zona din amonte a acestui segment, intre Vadu Izei si Sighet, exista o arie unde apele raului se intrepatrund cu baltile si lacurile din zona inundabila, prin canale cand curgand viguros, cand secate si pline de vegetatie; in aceasta zona nu se poate defini clar pana unde apa este curgatoare si unde sunt ape statatoare. In unele segmente ale Izei inferioare, apele sunt adanci si lente, cu maluri fine si negre ce se depun pe fundul albiei, cum este zona numita ‘Lousztato’ (Locul de imbaiere al cailor); alte zone au depuneri masive de prundis, pietre carate de la cine stie ce distanta si modelate in forme ovale-elipsoidale aplatizate; exista zone cu depuneri de nisipuri fine sau mai grosiere; la Gradina Morii exista gresii dure situate transversal-oblic in apa, care atunci cand nivelul apei este redus, apar la suprafata dand o estetica aparte peisajului; in unele sectoare exista o puternica tendinta de meandrare, de erodare agresiva a malurilor, care raman pereti abrupti, spre exemplu in zona Campul Negru. Apele Izei se despart uneori in brate ce cuprind insule (bare) de prundis pe care se pot instala tufe si alte tipuri de vegetatie, dar viiturile de primavara ‘rearanjeaza’ drastic peisajul. Dupa retragerea apelor de primavara, vezi noi insule aparute din pietris si nisip, alte bare sunt disparute, bancuri de argile si nisipuri depuse, «golfuri» laterale roase de vartejuri, unde poti analiza stratificarea profilurilor de sol, texturile si compozitiile diferite. Conditiile de mediu din lungul cursului sunt foarte schimbatoare in timp. Parametrii mediului abiotic, viteza de curgere, substratul pe care cursul il strabate, duc la aparitia unei mari diversitati de medii de viata, unde se pot instala populatii ale unor specii variate de plante, animale, fungi si alte organisme vii, de dimensiuni unicelulare. Paduri de lunca. Pe langa Iza se mai pastreaza segmente din fosta ei «padure galerie», din fosta padure de lunca care se intindea neintrerupt de-a lungul cursurilor de ape. «Gradina Morii» este o arie unde acest tip de padure se pastreaza, fiind aici exemplare seculare de plopi negrii (Populus nigra) stejari (Quercus robur) frasini (Fraxinus excelsior) etc. Salcii batrane aplecate asupra apei apar frecvent, rezistand viiturilor sau secetelor, fulgerelor si furtunilor, dar o Husqvarna rapid le poate taia sperantele de viata. Doar radacinile se mai agata o vreme de mal, ca niste degete de la o mana taiata, indurerat zicandu-ne ca pe aici erziunea va gasi o bresa, ceea ce pentru natura nu conteaza, dar pentru omul care are casa in vecini, o sa dea de gandit cand este prea tarziu ca terenul lui, curtea si casa au cazut prada ‘furiei apelor de primavara’. Flora. Rogozuri, trestii si papura, salcii ale ‘fizesului’, si menta de apa dand aroma prospetimii intr-o lume in permanenta schimbare. Tot felul de plante. Ca diversitate a florei acvatice macrofite, sau a plantelor legate de zonele umede, datele sunt inca destul de lacunare. Conform doamnei Marta Beres, printre plantele acvatice si cele din zonele umede ale Izei, merita sa fie amintite: Potamogeton pusillus, Potamogeton crispus, Bolboschoenus maritimus, Gnaphalium uliginosum, Nicandra physaloides, Eleocaris palustris. Privitor la speciile microscopice, care nu sunt nici plante nici animale, ele sunt reprezentate sigur de o mare diversitate de alge, euglene, parameci si amibe, fungi si bacterii, virusuri si viroizi dar despre ele nu stim nimic concret. Miliarde de triliarde de organisme marunte, care-si duc viata nebagate in seama de omul aflat in permanenta lui goana dupa bani. Fauna. Ca diversitate a faunei legate de cursul inferior al Izei, ne-am facut deja o parere, dar mai este mult pana vom cunoaste cu adevarat macar diversitatea speciilor. Dintre mamifere, vidra (Lutra lutra) este prezenta, dar o putem vedea doar din hazard, fiind retrasa si fricoasa, stiind ca doar asa poate supravietui in zone unde si oamenii sunt prezenti. Urmele pasilor ei, imprimati in namol sau zapada, ii divulga prezenta intr-un mod mai vizibil. Bizamii (Ondatra zibethica) traiesc si ei in zonele umede, dar o mare concentratie a lor a fost observata doar intr-o arie de langa Gradina Morii, unde erau prezenti frecvent pe mal, in vegetatia deasa, unde au galerii subterane si plonjeaza regulat in apa, speriati de trecerea omului. Sobolanii de apa sunt si ei prezenti. Iza clipoceste in tacerea serii. Neinduplecata curge lin sau in turbioane spre Tisa, spre Dunare, spre Mare. Cand seara se lasa peste rau, si dispare si ultimul pod de lumina aruncat de Soarele ce cade dupa orizont, liliecii ies sa vaneze deasupra luciului de apa; ca niste uriasi fluturi de noapte, falfaind din aripile, lor membranoase, haituiesc insectele pe care le prind si le infuleca in cantitate mare. Dealtfel, stiu o casa in Valea Cufundoasa din a carui pod vara roiesc liliecii, seara se imprastie in toate directiile. Cu cat este mai benefic ca ei sa vaneze insectele decat sa dai cu insecticide care prin hrana ajung inapoi in noi, ne otravesc, se acumuleaza, producand cancere, copii malformati etc. Pasarile pe acest segment de rau sunt reprezentate de specii cuibaritoare legate de ape, cat si de specii care ierneaza aici. Pe langa acestea, mai sunt numeroase specii care trec toamna sau iarna, in timpul pasajului, oprindu-se mai mult sau mai putin pentru a se hrani sau a se odihni, alte pasari ajung ocazional-eratic sa viziteze zona. Dintre speciile cuibaritoare legate de cursul inferior al Izei, pescarusii albastrii (Alcedo atthis) cuibaresc in peretii abrupti ai malului, maluri taiate de viiturile de primavara. Prezenta lor este mai vizibila in zona dinspre Campul Negru. Galeriile sapate in pereti au la capatul lor o camera unde este cuibul; aici ouale sunt clocite, apoi puii sunt hraniti cu pesti pe care adultii ii prind in apele din vecinatate; stand pe o creanga deasupra apei, atenti la orice miscare de sub oglinda, plonjeaza fulgerator dupa prada, prinzand hrana care le asigura existenta, si hranirea generatiei tinere. Zonele cu prundisuri de la malul cursului sau insule iesind din apa sunt locul de cuibarire a prundarasului gulerat mic (Charadrius dubius), o pasare care daca se opreste nemiscata in mediul sau natural, nici nu o mai vezi printre pietre. Ouale sunt depuse direct pe substrat, puii cresc si ei in acest mediu, unde devin nemiscati la aparitia vreunui pericol. Chirele de balta (Sterna hirundo) patruleaza in zbor deasupra Izei. Ca niste sageti albe, se arunca dupa pestii ce sclipesc in apa. Cuibaresc pe barele de pundis din zona de confluenta a Izei si Tisei, o arie unde deranjul provocat de oameni este mai redus in zona de frontiera. In petecele de stuf cuibaresc specii de lacari (Acrocephalus sp) dintre care mai frecvent apare lacarul mare. Codobatura alba (Motacilla alba) este prezenta frecvent. Mai rar cuibaresc pe malul Izei si codobaturi de munte (Motacilla cinerea), pasari care in general isi fac cuibul pe paraiele de munte de la altitudini mai mari. Noi am gasit cuib si la Gradina Morii. Codobaturile de munte sunt niste pasari delicate, cu penaj galben cu negru, cu o coada lunga pe care si-o bataie permanent, zburand de pe piatra pe piatra, adunand insecte. In Gradina Morii, restul padurii de lunca, cele mai reprezentative specii de pasari cuibaritoare sunt Turdus pilaris, Dendrocopus syriacus, Dendrocopus major, Sitta europaea, Certhia fammiliaris, Parus major, Parus caeruleus, Erithacus rubecula, Corvus cornix, Strix aluco etc. In tufariscuri cuibaresc Sylvia communis, Sylvia curruca etc. «La pasari» ne duceam uneori si cu Peter Weber (biolog de la Medias, o perioada reprezentant al germanilor in Parlament). Cand venea pe la Sighet mai ieseam impreuna, asa a fost si atunci cand am gasit pentru prima data cuibarind greluselul de zavoi (Locustella fluviatilis) langa Iza, la baza Solovanului, in zona Izvorul Cetatii, o arie cu subarboret luxuriant; este o pasare a carei cantec seamana cu taraitul cosasilor Decticus verrucivorus, incluzand si un sunet metalic. In baltile si pajistile umede de pe langa Iza, vin sa se hraneasca si berzele (Ciconia ciconia) care cuibaresc la Sighet. Frumoasele pasari cu penaj alb cu negru, cu ciocul si picioarele rosii, sunt parca un simbol al fericirii si al dorintei de a trai! Ratele salbatice mari (Anas plathyrhynchos) isi fac cuiburi in zona din amonte a acestui sector, in aria de varsare in Iza a unui parau adanc, din zona Valea Cufundoasa. In afara perioadei de cuibarit, stoluri mari de rate salbatice erau vizibile mai ales in zona de langa Campul Negru, o zona mai putin tulburata de prezenta umana ‘binevoitoare’. In cursul migratiei, ratele se aduna in numar mare, mai ales speciile Anas plathyrhynchos, Anas querquedula si Anas crecca. Unele grupuri de rate mari raman si in perioada de iarna, atat timp cat suprafata raului nu ingheata. Tot in segmentul din zona Campul Negru apareau mai frecvent in perioada de pasaj, grupuri de diferite pasari limicole, care sondau cu ciocurile lor, nisipurile si malurile in cautarea de hrana. Iarna, pasarile de pe Iza sunt altele. Au fost observati cufundacii (Gavia arctica si Gavia stellata), uneori stationeaza grupuri de lebede cucuiate (Cygnus olor), tot iarna apare si rata sunatoare (Bucephala clangula), trec stoluri de pescarusi razatori (Larus ridibundus), cormorani (Phalacrocorax carbo) etc. Corcodelul mic [Podiceps (Tachybaptus) ruficollis] este o pasare care in timp ce se hraneste, mai mult sta pe sub apa decat la suprafata; ii vedem iesind aici sau acolo, intre timp ei facand scufundari in cautarea de hrana. Odata, in urma cu vreo 20 de ani, ca si copil, ma plimbam cu prietenii pe malul Izei. Am vazut ceva sub apa, ce inota rapid, ceva ce parea o testoasa dar nu puteam sa o deslusim clar in vartejurile ei rapide din apa inspumata. Si cum stateam pe mal, langa un mic golfulet, animalul a venit spre noi si a iesit chiar langa noi la suprafata, iar eu cu o miscare rapida l-am insfacat. Spre mirarea noastra, era un corcodel mic. Am dus acasa pasarea, ca pe o nepretuita comoara. In vana din baie am lasat apa pana la jumatate. Ne minunam de ea, cum se scufunda, cum pluteste apoi nedumerita si se uita la noi de la cativa centimetri. Ii urmaream fiecare miscare, fascinati de vigurozitatea viului, captivati de fiecare detaliu al degetelor sale ciudate, cu lobi laterali, conformate pentru inot. Daca o tineam in mana, si miscam mana in diverse directii, capul ei ramanea fix in spatiu; aceasta capacitate este o adaptare de contracarare a influentei date de permanenta miscare a valurilor, pe care corcodelul isi petrece mare parte din timp. In ziua urmatoare i-am facut niste poze si i-am dat drumul. Am si acum imaginile ‘portret de corcodel’, o amintire a acelor zile de neuitat. Iarna apar pe cursul inferior al Izei si pescareii negrii/ mierle de apa (Cinclus cinclus), niste pasari marunte, cu penaj brun-inchis, avand pieptul albicios. Stau pe pietrele ce ies din apa, si frecvent intra in scufundari pentru a prinde racusori si larve de insecte acvatice. Pe timp de vara, aceste pasari cuibaresc in amonte, pe paraiele repezi de munte, unde pe sub radacini isi construiesc cate-un cuib mare si sferic, pe care muschii verzi il fac greu observabil, bine camuflat.

Turism cultural: 5 RON/2 Ore

Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui cimitir apărut după lupta cu tătarii de la 1717. Biserica a fost mutată a doua oară când a fost adusă în sat în jurul anului 1795 în mijlocul unui cimitir de victime din timpul ciumei mici de la1742 sau de mai târziu[1]. Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influențat de stilurile baroc și rococo. Picturile au fost executate pe lemn, parțial nivelat cu bucăți textile, fixate pe pereți și acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul vremii. Ulterior, a fost adăugat, pe vest, pridvorul cu două niveluri și au fost lărgite ferestrele. În anul 1929 au fost tăiate ferestrele care încadrează ușa dintre naos și pronaos. Biserica este construită din bârne asamblate în sistem „blockbau” și are plan dreptunghiular, cu pridvor cu două niveluri pe vest și absidă a altarului poligonală, în retragere. La interior este de remarcat bolta de secțiune poligonală, pe console (în comparație cu bolțile semicilindrice întâlnite de obicei), iar la exterior sunt pridvoarele cu arcade pe stâlpi sculptați și parapete traforate. Acoperișul, cu streașină dublă, are deasupra pronaosului un turn-clopotniță cu camera clopotelor în consolă, deschisă, cu arcade pe stâlpi și acoperiș înalt, piramidal. Pictura murală are un program iconografic dominat, în naos, de scene din Geneză, iar în pronaos de Judecata de Apoi, ca și de discursul moralizator pus în evidență de paralelismul dintre scenele din Vechiul Testament și Patimile lui Iisus. Zugravul Toader Hodor introduce în pictura murală maramureșeană motive decorative de inspirație barocă și rococo și un mod de reprezentare pictural și dinamic, străin tradiției postbizantine. În cadrul creației sale pictura de la Bârsana reprezintă cel mai coerent ansamblu decorativ, ce include pictura murală, iconostasul și mobilierul, interiorul bisericii dând impresia unui spațiu plastic inedit prin raport cu tradiția postbizantină, dominantă până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Turism cultural: 10 RON/4 Ore

Închisoarea Sighet a fost construită în 1897, ca închisoare de drept comun, de către adminstrația austro-ungară. În august 1948 a devenit loc de detenție pentru un grup de studenți, elevi și țărani maramureșeni. În zilele 1950 au fost aduși la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați. Deținuții erau ținuți în condiții insalubre, hrăniți mizerabil, opriți de a se întinde ziua pe paturile din celulele, fără încălzire. Nu aveau voie sa privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiți să stea la "neagra" și "șura", celule de tip carceră, fară lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilința și batjocora faceau parte din programul de exterminare. În 1955, ca urmare a Convenției de la Geneva și a admiterii României comuniste( Republica Populară Română ) în ONU, a avut loc o grațiere. O parte din deținuții politici din închisorile românești au fost eliberați, o parte transferați în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet, din cei circa 200 de deținuți, 54 muriseră deja. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuși, deținuți politici mai apăreau și în anii următori, mai ales "în trecere" spre spitalul psihiatric din localitate. În 1977 închisoarea a fost dezafectată și a intrat într-un proces de degradare. Fundația Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1995, în vederea transformării ei în Memorial. Lucrările de reabilitare ale clădirii au durat până în anul 2000. Pentru că edificiul, vechi de un secol, era ruinat și plin de igrasie, a fost nevoie de refacerea fundațiilor, izolațiilor, acoperișului, iar pereții interiori, care oricum fuseseră revopsiți și nu mai aminteau perioada anilor 50, au fost varuiți în alb. Fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, urmând acum o ordine cronologică, au fost amplasate obiecte, fotografii, documente, creându-se ambianța și documentația unei săli de muzeu. Într-una din curțile interioare ale fostei închisori, în urma unui concurs de proiecte la care au participat 50 de arhitecți și artiști, a fost construit în 1997 un Spațiu de Reculegere și Rugăciune, după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, care îmbină stilul antic (sugestia tholos-ului grec și a catacombei creștine) cu o viziune modernă. Pe pereții rampei de coborâre în spațiul subpamântean au fost gravate în andezit fumuriu numele a aproape opt mii de morți din închisorile, lagărele și locurile de deportare din România. Operația de strângere a numelor morților a necesitat zece ani de muncă în cadrul Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului, iar cifra este departe de a acoperi adevărata amploare a represiunii. Cele mai multe nume au fost stabilite de Cicerone Ionițoiu și de către domnul Eugen Sahan, ambii istorici prin vocație și foști deținuți politici. Cheltuielile materiale pentru proiectarea și construirea Spațiului de Reculegere și Rugăciune au fost suportate de către Mișu Cârciog din Londra, care ramâne pâna în prezent principalul donator al Memorialului. În anul 2000 a fost adăugat construcției vechi un modul cuprinzând o sală modernă de conferințe, în care se pot desfășura simpozioanele, dezbaterile și seminariile, precum și cursurile școlii de vară. Sala este dotată cu o instalație de traducere simultană, putând fi închiriată pentru manifestări internaționale.

Drumetii montane: 5 RON/6 Ore

Creasta Cocoșului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt) situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Desești. Aria naturală se află în partea central-nordică a județului Maramureș și cea nord-vestică a Munților Gutâi (o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, ce aparțin de lanțul muntos al Carpaților Orientali) pe teritoriul sud-estic al satului Mara, la circa 30 km nord, față de orașele Baia Mare și Baia Sprie[2]. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000[3] (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 50 de hectare[4]. Această rezervație este situată la o altitudine medie de 1200 m, punctul cel mai înalt al Crestei are 1450 m, fiind considerat vârful propriu zis. Este caracterizată printr-o grupare de stânci ascuțite cu o formă crenelată întinzându-se pe o lungime de 200 de m pe direcția NV - SE. Denumirea este dată de localnici datorită aseamănării crestei privite dintr-un anumit unghi cu o creastă de cocoș. La baza Crestei se află o zonă cu aspect de podiș, denumită Poiana Boului. Creasta Cocoșului este o zonă naturală cu o gamă diversificată de floră și faună, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Crin de pădure (Lilium martagon) Flora este constituită din arbori și arbusti cu specii de: brad (Abies alba), molid (Picea Abies), pin (Pinus), larice (Larix decidua), zâmbru (Pinus cembra), zadă (Larix), tisă (Taxus baccata), fag (Fagus sylvatica), gorun (Quercus petraea), stejar (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), tei (Tilia cordata), frasin (Fraxinus excelsior), jneapăn (Pinus mugo), ienupăr (Juniperus communis), păducel (Crataegus monogyna), soc negru (Sambucus nigra), alun (Corylus avellana), zmeur (Robus idaeus), măceș (Rosa canina) sau afin (Vaccinum myrtillus L.)[5]. La nivelul ierburilor vegetează rarități floristice cu specii de drețe (Lysimachia nemorum), garofiță (Dianthus carthusianorum), gălbinele (Lysimachia punctata)[6], limba cucului (Botrichium lunaria)[7], crin de pădure (Lilium martagon), siminic (Antennaria dioica)[8], plămânărică (Pulmonaria officinalis), luceafăr (Scorzonera rosea)[9], brândușă de toamnă (Colchicum autumnale), ciuboțica cucului (Primula vernis), coada șoricelului (Achillea millefolium), țintaură (Centaurium umbellatum) sau păștiță (Anemone nemerosa). Fauna rezervației este una diversificată și bine reprezentată de mai multe specii (unele aflate pe lista roșie a IUCN) de mamifere, păsări, reptile sau amfibieni (cerb, căprioară, lup cenușiu[10], mistreț, vulpe, râs, acvilă de munte, acvilă țipătoare mică, cristel de câmp, mierlă, sfrâncioc roșiatic, codobatură, bufniță, șopârla de munte, salamandră)

Obiective turistice in Maramures
Luminatia 2 nov 2017 Numita si „Ziua Mortilor” in Ardeal, Luminatia este o traditie imprumutata de la catoliciii latini. Pe 1 noiembrie romano-catolicii sarbatoresc Ziua Tuturor Sfintilor, iar cimitirele din Transilvania sunt luinate de mii de candele aprinse. Mai multe detalii
Partenerii proiectului Intreprinzatori in Turism - Pensiuni in Romania:
Ai o pensiune? Intra in sistem Termeni si conditii Sitemap Contacteaza-ne Bijuterii Argint
© 2011-2013 CazareLaPensiune.ro - Toate drepturile rezervate
Conţinutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro
* Atentie! Acest mesaj este adresat administratorilor portalului! Pentru a contacta o unitate de cazare folositi butonul "Rezerva" sau adresa de contact a unitatii.
Trimite mesajul