Muzeul National Secuiesc este unul dintre cele mai vechi muzee maghiare. Bazându-se pe colectia proprie a familiei si pe profesionalismul lui Vasady Nagy Gyula, vaduva Cserey Janosné Zathureczky Emilia a organizat in Imeni materialul care urma sa fie expus si care a devenit avere obsteasca in anul 1879, fiind transportat la Sfântu Gheorghe. Pâna in anul 1892, muzeul a fost gazduit de catre cladirea Colegiului Székely Miko, la etajul asa-numitei case Béldi. Dupa demolarea acestei case, materialul a fost gazduit de catre cele doua anexe ale scolii.
inca din anul 1890, s-a initiat o actiune de colectare a fondurilor necesare construirii unei cladiri individuale, destinate gazduirii exclusive a muzeului. Primul plan de construire a muzeului a fost facut de catre Huszka Jozsef, aceasta incercare fiind urmata ulterior de mai multe planificari. in sfârsit, in anul 1911, arhitectul Kos Karoly a fost insarcinat de catre Ministerul Educatiei si Religiilor cu proiectarea ansamblului de cladiri. in aprilie anul respectiv, Kos a facut desenele tehnice, tot in anul respectiv, luna iulie, a proiectat si locuintele paznicilor angajati de catre administratia muzeului.
Constructia propriu-zisa a fost inceputa in august, 1911, iar spre sfârsitul anului urmator cladirea principala precum si locuintele paznicilor au fost finalizate. La inceput, arhivele au fost situate la parter in aripa nordica a cladirii, in timp ce aripa sudica gazduia biblioteca si sala de lectura (ultima fiind sala in care vizitatorii, incepând din anul 1943, pot vedea expozitia care prezinta evenimentele Revolutiei din 1848).
La primul etaj a fost organizat materialul de stiinte ale naturii (astazi cei interesati pot vizita expozitia legata de evenimentele importante petrecute in Evul Mediu), precum si materialul etnografic (astazi expozitie arheologica in sala numita Laszlo Ferenc). Deasupra arhivelor era un hol destinat garderobei (astazi expozitie prezentând lucrari ale copiilor) care ducea spre sala de festivitati ( astazi Sala Bartok), care servea drept sala destinata conferintelor si drept galerie.
in subsol a fost infiintata o alta locuinta cu scop administrativ, precum si un atelier de preparare, iar in aripa, unde se afla corpusul pentru materialul arheologic s-a facut un atelier de tâmplarie. In ambele aripi s-au infiintat mai multe depozite. Cele doua aripi erau sustinute de un turn care se afla deasupra intrarii principale, ceea ce scoate in evidenta constructia simetrica a cladirii. Un alt atelier a fost infiintat in aripa vestica a cladirii, locul caruia a fost preluat de alte depozite.
Gardul cimitirului precum si turnul de deasupra portii sunt acoperite de tigle tip Zsolnay. Precum am mai mentionat, cladirea se evidentiaza printr-o evidenta structura simetrica. Arhitectul nu s-a folosit de culori, de linii sau solutii arhitecturale care sa imparta suprafetele. Toti peretii sunt suprafete albe netede, varietatea fiind asigurata doar de diferitele tipuri de intrari in cladire. Cladirea principala a Muzeului National Secuiesc este, de fapt, una dintre cele mai reusite si frumoase opere ale arhitectului, care este completata de locuinta destinata paznicului. Se poate intra in ambele cladiri pe scari, care duc spre terase deschise. Elemente arhitecturale comune celor doua cladiri sunt tavanele construite din lemn ale holurilor precum si secventele cioplite din lemn. Astazi, aceste cladiri gazduiesc diverse birouri si depozite.
Conform intelegerilor anterioare, construirea acestor cladiri s-a efectuat cu ajutorul materialelor exploatate in tinutul secuiesc. Mesterii angajati au fost si ei nativii tinutului precum: mesterii constructori Molnar Istvan si Szabo Mihaly, fierarul Deak Andras, precum si mesterul lacatus Jakocs Istvan. Materialele (piatra, tigla, marmura si lemn) au fost aduse de pe Orko, din Prejmer, din padurile inconjuratoare , Bodoc si Lazarea. Doar tiglele acoperite cu smalt au fost aduse din Kunszentmarton, Ungaria.
Detaliile interiorului, planuite si lucrate cu mare migala, au fost efectuate de catre mesteri locali, in timp ce lampile din cladire, precum si interiorul bibliotecii au fost aranjate de catre lucratorii unor firme din Budapesta. Cladirile muzeului se evidentiaza prin eleganta suprafetelor netede si unitatea micilor detalii.
Parcul dendrologic din jurul ansamblului de cladiri completeaza valoarea artistica si arhitecturala a acestuia. Parcul s-a infiintat cu scopul de-a prezenta speciile de arbori caracteristice acestei regiuni.
Arhitectul a participat personal la toate lucrarile efectuate in zona. De numele sau se leaga si ideea de completare si largire a cladirii muzeului, care se lupta cu problema lipsei acute de spatiu inca din 1898. Kos a vehiculat ideea prelungirii ambelor aripi ale cladirii principale, aceasta idee fiind realizata partial prin completarea aripii nordice. Aceasta aripa s-a infiintat pentru stocarea materialului folcloric adunat, precum si cea a materialului galeriei. In anul 1978, dupa moartea arhitectului (1977), aripa nordica si-a primit forma finala. Galeria este singura care nu a fost mutata in aceasta parte, deoarece nivelele superioare ale Bazarului de pe piata principala au fost destinate pentru gazduirea sa.
