„Comoara aceasta are nevoie de o strategie, nu se poate permite ce s-a întâmplat în Vest, unde nu mai există tradiție țărănească vie.” Irlandezul Peter Hurley s-a stabilit în România cu două decenii în urmă. Lucra în publicitate. În 2003 a vizitat Maramureșul. Uimit de frumusețea locurilor și de tradițiile maramureșene bine păstrate, a abandonat publicitatea și s-a dedicat 100% susținerii civilizației rurale românești.
► „Civilizația rurală e o sursă esențială pentru civilizație. În lumea satului sunt valorile curate, nu ai cum să reușești aici dacă nu ești curat, așa că acolo e comoara României”, a declarat Peter Hurley într-un interviu pentru DIGI24.
Descoperind că anual peste 20.000 de turiști vizitează Cimitirul Vesel de la Săpânța, dar petrec numai trei sferturi de oră în acest sat maramureșan, ratând astfel ocazia de a simți cu adevărat atmosfera ca a făcut posibilă apariția acestui original obiectiv turistic, irlandezul a organizat festivalul anual „Drumul lung către Cimitirul Vesel”.
„Valorile satului românesc nu sunt sprijinite. Săpânţa este una dintre cele mai fericite situaţii. Are tradiţie vie, are şi atracţii turistice. Dar alte 12.000 de sate din România nu sunt băgate în seamă”, declara Peter Hurley în vară pentru sigheteanul.ro.
Despre unicitatea tradiției și naturii prezervate în România vorbește adesea și moștenitorul coroanei Marii Britanii.

+ Toate informatiile
Doi universitari cu experienţă antreprenorială sunt traineri MICESA (Alba Iulia)
Conferința „Cultura antreprenoriatului contra culturii resemnării”, 7 iunie 2018 - Alba Iulia
Mureșenii sunt interesați să ia startul în business cu Start-up Urban
70 de potențiali antreprenori la conferința „Luăm STARTul ÎMPREUNĂ” de la Sibiu
Proiectul ALBA IULIA 360 oferă servicii gratuite și asistență comunităților marginalizate din Alba
MichaelJes
5 Feb 2022
Urgent Play fara inregistrare
„Trice juca?i” inseamna ca pute?i sa lansa?i pericular de neuitat in un fulger. Nu exista instalari sau alte probleme. Dupa ce a?i apasat butonul Instant Joaca, agregat divertisment interac?iune alege cascada in prezent in vizualizatorul prevalent - Chrome, Firefox, Opera, Safari sau Explorers . ?i „fara inregistrare”. Ei scoate la lumina „ce se intampla in Vegas, ramane acolo”. Neschimbator cu sieve redition – ceea ce se intampla in browser dispare cand da?i clic pe close buton. Facilita?i primitoare nu pretinde autentificarea client, fiecare conferin?a este un vigor ?i mod unul.
Beneficiile jocului de sloturi Penny fara descarcare
inceput cel mai comun ajutor sloturilor nerestricted fara descarcare sau inregistrare este vide care pot fi multiple de la 20 la 250 pe cazinourile noastre online introduse pe acest site. Ei cheltuieli nimic ?i nemi?cat premiu cu pla?i remarcabile. Aproape tuturor sloturilor video in afara exista ?i ofera unele cordiale unui mini-joc. Aceasta poate fi o amenin?atoare conducere in adancurile unei piramide sau o remarcabila gust in Occidentul Salbatic. To?i ace?tia trofeu revolu?ii suplimentare, multiplicatori ?i numerar surplus. A?a cum am men?ionat pe, cea mai mare extra este insa?i secretivitatea; gratis sloturi dupa placere fara semn.
shining crown vulkan vegas cazino
Plata RTP pentru sloturi de cazinou Pace
Pute?i sa sa vede?i plata propor?ie care zboara in jur. In ansamblu, este de 97% in locul o figura simpla. sprijin ca ve?i fi in mod constant 97% din banii inapoi? Clar nu. Ar trebui sa ?ti?i ca acestea sunt despre pariuri colective, nu depuneri individuale. Ca inlocuitor pentru prototip, a?i depus 1.000 USD ?i a?i pariat 25 USD pe o ma?ina cu gollow out. Acest lucru nu dovezi ca ve?i fie?i platit 997 sau 22 USD inapoi. O rascumparare de 97% indica faptul ca dintre to?i monedele depuse in mod colectiv de jucatori, ace?tia platesc in afara 97% inapoi. Cu alte cuvinte, cazinoul online realizeaza un profit de 3%. Dar in cazinourile online exploatarea bonusurilor este mai eficienta: in cele de pe teren, ace?tia se confrunta un ante de plata intre 75% ?i 83% (cea mai mare). Gratuit crestatura ma?ina jocuri cu runde compensare, pe de alta parte parte, aranja pla?i pct. intre 96% – 98%.